PROCEDURA DE INREGISTRARE A UNUI DESEN SAU MODEL INDUSTRIAL IN ROMANIA
Cat dureaza?
Procedura de inregistrare a unui desen sau model industrial in Romania se intinde pe durata a aproximativ 15 luni de la data depunerii cererii la OSIM, cu exceptia cererilor care fac obiectul unor notificari din partea Oficiului sau opozitii ale tertilor, pentru care procedura se poate prelungi semnificativ.
Care sunt etapele?
Procedura incepe cu depunerea la OSIM a unei cereri de inregistrare, care poate contine fie un singur desen sau model industrial (depozit smplu), fie mai multe desene sau modele industriale (depozit multiplu). In cazul unui depozit multiplu, desenele sau modelele industriale incluse in cerere trebuie sa satisfaca conditia de unitate (unitate de conceptie, sau unitate de productie, sau unitate de utilizare).
Prima etapa a procedurii consta in efectuarea unei examinari preliminare a cererii de inregistrare, etapa care se finalizeaza in termen de aproximativ o luna de la data depunerii acesteia la OSIM si in urma careia se constituie depozitul national reglementar al desenelor sau modelelor industriale la care se refera.
Urmatoarea etapa consta din publicarea desenelor sau modelelor industriale in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala, astfel ca, intr-o perioada de 3 luni de la data publicarii, persoanele terte interesate sa isi poata exercita dreptul legal de a depune opozitii la inregistrarea acestora.
Procedura de opozitie
Daca in cursul perioadei de 3 luni de la data publicarii este depusa o opozitie la inregistrarea desenelor sau modelelor industriale, solicitantului i se notifica opozitia depusa si i se acorda un termen de 3 luni pentru a depune un raspuns scris; in urma examinarii argumentelor depuse de catre oponent si solicitant, Comisia de Opozitii poate, dupa caz, sa respinga opozitia, dispunand continuarea procedurii de inregistrare, sau sa admita opozitia si deci sa respinga cererea de inregistrare.
Daca la sfarsitul perioadei de 3 luni de la data publicarii nu au fost depuse opozitii, cererea de inregistrare este supusa examinarii de fond, etapa care se intinde pe o perioada de 12 luni de la data publicarii.
Care este finalitatea?
In urma examinarii, daca cererea indeplineste conditiile legale pentru inregistrare, OSIM emite decizia de admitere la inregistrare, punand la dispozitia solicitantului o perioada de o luna de la data emiterii pentru achitarea taxei de eliberare a certificatului de inregistrare si a taxelor pentru mentinerea acestuia in vigoare.
Daca cererea de inregistrare nu indeplineste conditiile legale pentru inregistrare, OSIM emite decizia de respingere a cererii de inregistrare, iar solicitantul are la dispozitie un termen de 3 luni de la data notificarii pentru a depune contestatie impotriva acestei decizii.
Procedura de contestatie
Orice decizie administrativa adoptata de OSIM cu privire la admiterea partiala sau respingerea cererii de inregistrare a unui desen sau model industrial poate fi contestata de catre solicitant in termen de 3 luni de la comunicare, iar in urma examinarii contestatiei, Comisia de Reexaminare poate hotari, dupa caz, mentinerea in tot sau in parte, sau chiar revocarea respectivei decizii. Procedura de contestatie impotriva unei decizii definitive a OSIM consta din doua etape: depunerea contestatiei scrise, urmata de sustinerea acesteia in fata membrilor Comisiei de Reexaminare din cadrul Serviciului Desene si Modele Industriale.
Care este rolul Intellexis in aceasta procedura?
Prin mandatul acordat de catre clientii nostri, asiguram reprezentarea acestora in fata OSIM in cadrul procedurii descrise mai sus. In acest sens, intocmim documentatia si depunem cererea de inregistrare la OSIM, oferind asistenta inainte de depunerea acesteia, cat si pe parcursul procedurii de inregistrare, elaboram si depunem raspunsuri de specialitate la notificarile oficiului sau opozitii ale persoanelor terte, elaboram, depunem si sustinem contestatii impotriva deciziilor definitive ale OSIM, inscriem modificari cu privire la statutul juridic al desenelor sau modelelor industriale, etc. Pe scurt, indeplinim toate demersurile legale in fata OSIM in numele solicitantului, asigurand informarea periodica a acestuia cu privire la evolutia procedurii.
Proceduri post-inregistrare
Dupa inregistrarea unui desen sau model industrial, titularul certificatului de inregistrare nu ii mai poate aduce modificari de forma, ci doar modificari care nu largesc sfera protectiei initial obtinute. Astfel de modificari se pot referi la numele /denumirea si /sau adresa /sediul titularului, inscrierea de transferuri ale drepturilor asupra desenului sau modelului industrial, sau renuntarea in tot sau in parte la protectia acestora. Asadar, modificarile aduse unui desen sau model industrial inregistrat pot fi cel mult restrictive.